În lipsa subvenţiilor din partea statului, un proprietar de locuință din România nu îşi poate permite o casă independentă energetic, cred reprezentanții firmelor şi instituțiilor participante la Târgul pentru Energii Regenerabile şi Eficienţă Energetică (RENEXPO). “
“Da, dacă e cineva care o casă izolată, la mare distanţă de reţeaua de electricitate, poate investi în instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de curent. Dar, fără ajutorul statului, un proprietar obişnuit nu îşi permite independenţa de reţeaua electrică. Decât dacă vrea să facă o trăsnaie…”, spune directorul general al Termosolare, Tudor Bogdan Teodorescu.
Pentru încălzire însă, soluţiile sunt numeroase, cele mai căutate în prezent fiind pompele de căldură şi panourile solare. Dacă pompele sol-apă au costuri de forare mari, cele aer-apă reprezintă o instalaţie cu caracter multifuncţional cu costuri rezonabile de achiziţie şi întreţinere. Acestea asigură agent termic atât pentru încălzirea locuinţei, cât şi pentru apa caldă menajeră. Mai mult, în timpul sezonului cald, pompa asigură răcirea locuinţei.
Pompa pentru o casă medie – până la 10.000 de euro
În cazul unei case cu spaţiu locuibil de 150 de metri pătraţi, achiziţionarea unei pompe de căldură aer-apă cu echipare completă costă circa 8.000 de euro (TVA inclus), la care se adaugă costurile de montaj, estimate de un reprezentant al firmei de profil Zubadan la 400-500 de euro. Opţional, clientul poate alege şi pentru sistemul de încălzire prin pardoseală, la preţul de circa 25 de euro pentru un metru pătrat.
Pompa de căldură din locuinţa de 150 mp consumă aproximativ un kilowatt. “Avantajul este că, în timp ce o centrală electrică clasică transformă kilowaţii pe care îi consumă în căldură cu eficienţă maximă de 1-1, pompa are o eficienţă de trei până la şase ori mai bună”, spune preşedintele Institutului Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Izvoarelor de Energie (IRE), Jean Constantinescu.
Ce este pompa de căldură?
Pompele de căldură reprezintă unul dintre cele mai eficiente sisteme de încălzire şi de producere a apei calde. Ele utilizează în acest scop energia solară care este stocată in aer (pompe aer-apă), pamânt (sol-apă) sau in apa din sol (apă-apă).
Dacă ultimele două necesită costuri relativ ridicate de foraj şi o suprafaţă a proprietăţii care să permită desfăşurarea sistemului de ţevi, pompa aer-apă înlătură aceste costuri.
Cu ajutorul pompelor se economiseşte între 50 şi 80% din costurile de încălzire, în funcţie de mai mulţi parametri, unul dintre cei mai importanţi fiind izolarea de care dispune locuinţa. Eficienţa acestor sisteme variază între 1:3 şi 1:6. Adică, pentru fiecare kilowatt utilizat se obţine echivalentul termic al trei până la şase kilowaţi.
O astfel de pompă are o medie de funcţionare de 25 de ani.
Fără gaze, cu 20.000 de euro
Am văzut că, pentru o casă cu o izolare bună, pompa poate asigura circa trei pătrimi din necesarul termic. Pentru restul se pot monta câteva panouri solare. În apropiere de Bucureşti, un proprietar a ales o astfel de soluţie.
Casa sa, cu o suprafaţă de 130 de metri pătraţi, este încălzită cu o pompă aer-apă şi o reţea de panouri solare. În acelaşi timp, acestea asigură şi necesarul de apă caldă. Pentru acest proiect, beneficiarul a scos din buzunar circa 23.000 de euro, cu montajul, sistemul de încălzire prin pardoseală şi boilerul de stocare a apei calde incluse în preţ.
În cazul eliminării necesităţii instalaţiei de gaze, unul dintre marile costuri scutite este cel al branşamentului. Costurile de cuplare sunt de 2.000 – 3.000 de euro, în funcţie de distanţa dintre reţea şi locuinţă.
Panourile care produc curent, soluție scumpă
Dacă panourile solare pot fi folosite la încălzire şi la producerea de apă caldă, cele fotovoltaice pot furniza şi curentul electric necesar locuinţelor.
Pentru o casă cu un consum mediu de electricitate de 200-300 de kilowaţi pe lună este necesar un sistem fotovoltaic care costă peste 20.000 de euro. Termenul mediu de funcționare este de 25 de ani.
Sursa: http://www.evz.ro